TVA mărit, facturi întârziate. Furnizorii de energie, în vizorul autorităților. Grindeanu acuză: „Scandalos! Vor să profite de majorarea TVA”. Ministrul Ivan, însărcinat să corecteze „excesele” din piață”

Controalele în sectorul energetic se intensifică, de la furnizorii mici până la marile companii. Autoritățile par să fi intrat într-o veritabilă ofensivă de verificare și sancționare, în contextul unor suspiciuni legate de întârzieri intenționate la facturare.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a verificat 100 de furnizori de energie, o cifră ce depășește chiar numărul companiilor active în România în acest domeniu, potrivit datelor publice. În urma acestor controale, instituția susține că a aplicat sancțiuni contravenționale.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: facturi.jpg

În paralel, Curtea de Conturi își intensifică la rândul său prezența în companiile din sectorul energetic, în cadrul unor acțiuni de audit care, potrivit surselor, vizează inclusiv modul de gestionare a fondurilor publice și al programelor de investiții.

Pe plan politic, subiectul a devenit prioritar pentru conducerea Partidului Social Democrat (PSD). Președintele interimar Sorin Grindeanu a criticat dur comportamentul unor furnizori de energie care ar întârzia intenționat emiterea facturilor pentru a aplica noile cote majorate de TVA.

„Mi se pare absolut scandalos ca anumite companii să nu emită facturi la timp, doar pentru a profita de creșterea TVA-ului. Nu românii trebuie să plătească prețul pentru aceste practici speculative. Am cerut ministrului Energiei să intervină urgent și să identifice măsuri concrete prin care acești furnizori să fie trași la răspundere”, a declarat Grindeanu, după ședința conducerii PSD, citat de News.ro.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, are astfel sarcina să vină cu măsuri care să vizeze corectarea „exceselor” din piață.

Sursa: https://www.investenergy.ro/tva-marit-facturi-intarziate-furnizorii-de-energie-in-vizorul-autoritatilor-grindeanu-acuza-scandalos-vor-sa-profite-de-majorarea-tva-ministrul-ivan-insarcinat-sa-corecteze-excesele-di/

Autor:

Deschide un Ticket