Rompetrol Rafinare a consemnat o creștere masivă a producției de carburanți, o creștere a cifrei de afaceri, un profit operațional pozitiv, dar a avut pierdere netă, mai mare decât acum un an
Rompetrol Rafinare a înregistrat, în primul trimestru (T1) 2025, o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de dolari, în creștere cu 21% comparativ cu T1 2024, pe fondul unor creșteri semnificative ale principalilor indicatori operaționali, de la materia primă procesată (creștere de 42%), la producția de carburanți (creștere de peste 35%), arată compania.
Profitul operațional (EBITDA), un indicator relevant care arată performanța financiară a companiei înainte de aplicarea impozitelor, dobânzilor și amortizărilor, s-a situat la 22,8 milioane de dolari, în scădere cu circa 30% față de nivelul consemnat în T1 2024. Rezultatele financiare consemnate de companie, în primul trimestru al anului, au fost influențate de fluctuația cotațiilor internaționale (țiței, componente bio), cât și de tendințele sezoniere de scădere a cererii – generate de mobilitatea redusă a populației și lipsa lucrărilor din sectorul industrial, infrastructură sau agricultură, mai spune compania.
Ca atare, rezultatul net a fost tot negativ, de 37 de milioane de dolari, pierdere mai mare decât cea de 23,8 milioane din primul trimestru al anului precedent.
Segmentul de rafinare
Rafinăria Petromidia, cea mai mare și mai modernă unitate de profil de la Marea Neagră, a procesat în prima parte a lui 2025 preponderent țiței de origine kazahă. Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, în principal datorită achizițiilor de țiței kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan.
În primul trimestru al anului, rafinăria Petromidia a procesat 1,34 milioane de tone de materii prime, preponderent țiței de origine Kazahstan (KEBCO și CPC). Creșterea de 42% a volumului de materii prime, comparativ cu T1 2024, a generat o producție în creștere atât la benzine (413 mii de tone, creștere de 51%), cât și la motorine (663 de mii de tone, creștere de 31%).
În T1 2025, supusul mediu zilnic al rafinăriei a atins un nivel de 14,87 mii de tone, pe baza disponibilității țițeiului (55,9% KEBCO, 44,1% amestec de țiței ușor), dar și ca urmare a funcționării continue și constante a instalațiilor din rafinărie.
De asemenea, gradul de utilizare a capacității de rafinare a crescut cu 23,4 procente, la 92,3%, ceea ce a susținut inclusiv obținerea unui record trimestrial pentru producția de Jet A1 – 131 de mii de tone.
Rafinăria Petromidia a reușit să obțină un randament al produselor albe de 85,83% din total, un indice de intensitate energetică de 94,6 – cel mai scăzut pentru prima parte a anului, în scădere cu 12,8 puncte, ca urmare a eforturilor de optimizare și eficientizare a proceselor operaționale, iar pierderea tehnologică a fost de doar 0,87%.
În ceea ce privește rafinăria Vega (singurul producător intern de bitum și hexan), procesarea totală de materie primă a fost de 75 de mii de tone în trimestrul I 2025, în creștere cu circa 23% față de perioada similară a anului trecut.
Rafinăria Vega a înregistrat parametri operaționali buni, cu un consum energetic de 3,1 GJ/t, pierdere tehnologică de 0,68%, iar gradul de utilizare a capacității de rafinare a crescut simțitor, cu aproximativ 17% față de ianuarie – martie 2024.
Rezultatele operaționale foarte bune au compensat parțial efectele negative ale volatilității din piață, caracterizate de o scădere a marjei brute de rafinare, de la o medie de 85 USD/tonă în T1 2024, la 64 USD/tonă în T1 2025. Astfel, segmentul de rafinare a consemnat o cifră de afaceri brută de 1,1 miliarde de dolari, un profit operațional (EBITDA) de 17,1 milioane de dolari și un rezultat net negativ de 34,5 milioane de dolari.
Segmentul de distribuție
Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de distribuție a consemnat peste 751 de milioane de dolari, în primul trimestru al anului, valoare în ușoară scădere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Profitul net al segmentului este de 4,4 milioane de dolari, în scădere de la 4,8 milioane de dolari
Cotațiile internaționale aferente produselor petroliere au consemnat în T1 o scădere de 14% la benzină și 15% la motorină. Acești factori nu au permis o creștere a indicatorilor financiari, în ciuda volumelor de vânzări stabile realizate intern și regional în sectorul de retail și în creștere în sectorul en-gros (5%) – evoluție susținută inclusiv de licitațiile câștigate de Rompetrol Downstream, în special în segmentul de transport public (Iași, Ploiești).
“Strategia proactivă adoptată la nivelului Grupului a anulat, în mare parte, efectul cotațiilor, creșteri semnificative fiind înregistrate la vânzările de pe piața internă pentru benzine și motorine (7%), a vânzărilor de combustibil de aviație (81%), cât și în ceea ce privește vânzările de GPL (29%)”, arată compania.
La finalul lui martie 2025, rețeaua de distribuție operată de Rompetrol Downstream cuprindea 1.181 de puncte de comercializare, incluzând stațiile proprii, stațiile partener și stațiile mobile: expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi.
Sursa: https://e-nergia.ro/rompetrol-rafinare-si-a-crescut-afacerile-si-productia-in-primul-trimestru-al-anului-dar-au-crescut-si-pierderile
Autor: