Deși alimentele s-au scumpit cu doar 0,39%, energia electrica s-a scumpit cu 61% față de luna anterioară și cu 62,9% față de perioada similară a anului trecut, urmare a eliminării plafonării tarifelor la energie electrică, de la 1 iulie.
Energia termică s-a scumpit și ea cu 3,27% față de luna anterioară, însă față de perioada similară a anului trecut tarifele sunt cu 1,1% mai mici.
Cât despre servicii, costul acestora s-a majorat cu 1% față de luna anterioară și cu 7,3% raportat la perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, transportul aerian s-a scumpit cel mai mult, cu 7,5% față de luna anterioară.
Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 2,68% iar rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%, față de 3,1% cu o lună înainte. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni a fost 5,3%.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 101,35%.
Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,4%.
Sursa: https://www.economica.net/rata-inflatiei-a-sarit-la-78-in-iulie_862651.html