Ministrul Dorin Junghietu a prezentat noul Consiliu de Administrație al Moldelectrica. Va fi condus de Corina Popescu

Ministrul Dorin Junghietu a prezentat noua echipă a Consiliului de Administrație al Moldelectrica, care va fi condusă de Corina Popescu

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, împreună cu fondatorul Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”, Andrei Grițco, a prezentat astăzi noua componență a Consiliului de Administrație al Moldelectrica, aprobată prin ordin al Ministerului Energiei.

Din CA Moldelectrica fac parte:

  • Corina Popescu – președinta CA
  • Ion Andronic – reprezentant al Ministerului Energiei
  • Liliana Moraru – reprezentantă a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
  • Ana Litocenco – reprezentantă a Ministerului Finanțelor
  • Bogdan Toncescu – expert independent
  • Oleg Stiopca – expert independent
  • Eugen Ghilețchi – expert independent

Sursă foto: site Ministerul Energiei

Mandatul Consiliului de administrație al Î.S. „Moldelectrica” este de doi ani.

„Sunt convins că noua componență a Consiliului de administrație al întreprinderii va contribui semnificativ la modernizarea sistemului electroenergetic național. Avem nevoie de viziune, de integritate și de capacitate managerială pentru a face față unei etape care aduce și oportunități, dar și mari responsabilități. Vă asigur că Ministerul Energiei va continua să fie un partener deschis și implicat, iar „Moldelectrica” va rămâne în centrul strategiei naționale de modernizare și integrare europeană în domeniul energiei”, a afirmat ministrul Dorin Junghietu.

Procesul de selectare a noii componențe a Consiliului de administrație a fost inițiat în februarie 2025, printr-un concurs public destinat atragerii membrilor independenți. Scopul principal a fost consolidarea guvernanței corporative în cadrul întreprinderii, creșterea transparenței, întărirea supravegherii managementului executiv și responsabilizarea procesului decizional.

În cadrul întâlnirii de astăzi, ministrul Junghietu a adresat mulțumiri echipei Î.S. „Moldelectrica” pentru mobilizarea exemplară în gestionarea provocărilor critice din ultimii ani, precum și pentru implicarea activă în dialogul transfrontalier cu partea română, în vederea avansării proiectelor de interconectare energetică. „Aceste proiecte sunt vitale prin faptul că nu doar asigură o aprovizionare sigură cu energie electrică la prețuri accesibile pentru cetățenii noștri, dar creează și condiții atractive pentru investitorii din sectorul energetic al Republicii Moldova”, a declarat ministrul Dorin Junghietu, citat într-un comunicat al Ministerului Energiei din Republica Moldova.

Ministrul a reiterat că Î.S. „Moldelectrica” nu mai este doar un operator tehnic, ci un actor strategic în garantarea securității energetice a țării și în integrarea Republicii Moldova în sistemul energetic european. În acest context, a fost subliniată prioritatea strategică a cuplării pieței de energie a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene.

„În condițiile noilor provocări geopolitice, interconectarea rețelelor de energie electrică cu cele din statele membre ale UE reprezintă o acțiune prioritară la nivel strategic. Reiterez necesitatea finalizării Liniei de Independență Energetică Vulcănești–Chișinău și racordarea acesteia la infrastructura Î.S. „Moldelectrica”, prin Stațiile electrice Vulcănești și Chișinău. Este un proiect simbol, dar și un element-cheie al viitorului nostru energetic comun cu piața europeană”, a punctat ministrul.

Totodată, ministrul Junghietu a menționat cu apreciere realizarea procesului de unbundling și participarea reușită a Î.S. „Moldelectrica”  la sincronizarea cu sistemul continental european, ENTSO-E.

Sursa: https://www.investenergy.ro/ministrul-dorin-junghietu-a-prezentat-noul-consiliul-de-administratie-al-moldelectrica-va-fi-condus-de-corina-popescu/

Autor:

Deschide un Ticket