Lucian Rusu: Reforma sistemului energetic este o necesitate economica și socială; Reducerea cotei de TVA la 9% pentru energie – printre propuneri; Listarea companiilor de stat – mijloc de transparență

image

Senatorul PNL Lucian Rusu a precizat că, la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei, s-a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.

În cadrul negocierilor pentru noul program de guvernare, am participat, alături de colegii din Partidul Național Liberal și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la lucrările grupului de lucru dedicat domeniului energiei, unul dintre pilonii strategici pentru stabilitatea economică a României, a scris Rusu pe blogul personal:

“În urma consultărilor din grupul de lucru, au fost susținute o serie de măsuri cu impact semnificativ atât asupra economiei, cât și asupra consumatorilor. Așa cum am mai declarat, reforma sistemului energetic trebuie să se bazeze pe principii de eficiență, transparență și sustenabilitate.

Printre propunerile susținute se numără:

1.Reducerea cotei de TVA la 9% pentru energie, ca măsură fiscală imediată pentru diminuarea presiunii asupra populației și a mediului de afaceri;

2.Valorificarea resurselor energetice românești în sectorul industrial, cu scopul reducerii importurilor și creșterii producției interne;

3. Accelerarea racordării noilor capacități de producție și stocare la rețelele energetice naționale;

4. Profesionalizarea conducerii companiilor de stat, prin numirea de lideri competenți în baza performanței, nu a criteriilor politice;

5. Asigurarea vânzării energiei la prețuri de piață, în interesul consumatorilor, de către companii precum Romgaz și Hidroelectrica, fără interferențe politice;

6. Crearea unui mecanism național de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, valabil după expirarea actualului sistem de compensare (30 iunie 2025), pentru a preveni riscul de sărăcie energetică;

7. Listarea companiilor de stat pe Bursa de Valori București, ca mijloc de transparență, creștere a guvernanței corporative și atragere de capital pentru investiții”.

Deschide un Ticket