Ce spun prosumatori despre ordonanţa privind comunităţile de energie

„Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2025 este, probabil, cel mai progresist act legislativ adoptat vreodată în domeniul energiei în România. Prin transpunerea Directivei Europene RED III, acest act normativ aduce cel mai amplu şi favorabil cadru legal de până acum pentru liberalizarea producţiei, transportului şi formarea comunităţilor de energie din ţara noastră. OUG 59/2025 consfinţeşte statutul juridic şi operaţional al comunităţilor de energie, garantează accesul echitabil pe piaţă şi la schemele de sprijin, promovează incluziunea socială prin preţuri diferenţiate şi participare deschisă, şi oferă o bază solidă pentru dezvoltarea locală sustenabilă prin autoconsum, stocare şi cooperare energetică”, se arată într-un comunicat al APCE.

Potrivit sursei citate, o mare realizare legislativă o reprezintă definirea clară a comunităţilor de energie – structuri care pot produce, consuma, stoca şi chiar transporta energie la nivel local, scrie Agerpres.

De astfel, OUG 59/2025 introduce pentru prima dată conceptul de Comunitate de Energie în legislaţia românească şi liberalizează producţia şi transportul în interiorul acestor comunităţi. Astfel, energia ajunge în mâinile oamenilor gospodari, ale primarilor întreprinzători şi ale celor care vor să-şi gestioneze independent resursele energetice, susţine APCE.

Totodată, prosumatorii îşi pot valorifica lunar şi la preţuri decente surplusul de energie electrică, prin intermediul acestor comunităţi.

Asociaţia precizează, de asemenea, că prin intermediul acestui act normativ energia regenerabilă şi infrastructura aferentă sunt plasate la nivel de interes strategic naţional având în vedere prevederea potrivit căreia „construcţia şi exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea acestora la reţea, reţeaua aferentă şi unităţile de stocare se consideră proiecte de importanţă naţională în domeniul energiei electrice, în scopul realizării securităţii naţionale, a sănătăţii şi siguranţei publice”.

Pe de altă parte, însă, APCE subliniază că adoptarea acestei ordonanţe nu vine întâmplător pentru că România se afla sub iminenţa unei proceduri de infringement pentru neadoptarea Directivei RED III şi risca pierderea a peste 500 de milioane de euro din PNRR, fonduri destinate comunităţilor de energie.

„România rămăsese ultimul bastion din Europa care păstra un monopol asupra producţiei şi transportului de energie, fapt vizibil în facturile tot mai mari plătite de cetăţeni şi companii. România produce prea puţină energie, la costuri ridicate, cu pierderi mari pe reţele învechite, nemodernizate şi neîntreţinute. OUG 59/2025 vine să schimbe această paradigmă, aducând energia mai aproape de oameni, comunităţi şi administraţiile locale”, se mai arată în documentul citat.

Comunicatul prezintă şi principalele noutăţi aduse de OUG 59/2025 pentru comunităţile de energie. Astfel, acestea sunt recunoscute oficial prin înfiinţarea Registrului Naţional al Comunităţilor de Energie, gestionat de ANRE. Autorităţile vor fi obligate să elimine obstacolele administrative şi de reglementare care împiedică dezvoltarea autoconsumului şi a comunităţilor de energie iar operatorii de distribuţie trebuie să instaleze contoare inteligente cu prioritate pentru membrii comunităţilor.

Din comunităţi pot face parte toţi consumatorii, inclusiv gospodăriile vulnerabile, iar comunităţile pot oferi tarife preferenţiale acestora.

ANRE va reglementa utilizarea unităţilor de stocare şi participarea comunităţilor la servicii de reţea.

Acul normativ simplifică procedurile pentru ONG-uri şi condominii iar aceste forme vor putea deveni comunităţi energetice fără licenţă de furnizare, dacă produc exclusiv pentru autoconsum.

„România are acum o lege corectă, aliniată la normele europene. Nu vom permite ca această şansă istorică pentru comunităţile de energie să fie compromisă prin practici birocratice şi interese de grup ale companiilor de energie contrare spiritului european”, se arată în comunicatul APCE semnat de Dan Pîrşan, preşedintele organizaţiei.

Sursa: https://www.economica.net/ce-spun-prosumatori-despre-ordonanta-privind-comunitatile-de-energie_886929.html

Deschide un Ticket