Avertisment – România trebuie să evite situaţii ce pot deveni periculoase în sistemul energetic. Transelectrica cere o colaborare între autoritățile statului, companie şi DEN

„Aşa cum poate v-am obişnuit, eu am încercat întotdeauna să fiu sincer şi să spun lucrurilor pe nume. De aceea, ceea ce încerc să transmit este că nu alarmez, ci încerc să atrag atenţia, să adun lângă noi, cei de la Transelectrica, alături de cei de la Dispeceratul Energetic Naţional, entităţi, autorităţi ale statului, astfel încât împreună să prevenim situaţii care ar putea deveni periculoase şi împreună să stabilim paşi pe mai departe. Da, sunt necesare investiţii şi sunt foarte vizibile investiţiile majore, cele în linii electrice, în unităţi de transformare, dar ceea ce trebuie să avem în vedere nu sunt doar aceste mari investiţii care se realizează în ani şi cu costuri foarte mari. Sunt şi acele investiţii în dezvoltarea de platforme informatice cu care conducem sistemul energetic naţional, în sistemele SCADA pe care le deţinem şi care sunt mai puţin vizibile. E nevoie de aplicaţii, e nevoie de tot felul de instrumente care să ne ajute în conducerea prin dispecer, având în vedere faptul că această penetrare din ce în ce mai mare a surselor regenerabile a însemnat şi înseamnă modificări profunde în activitatea noastră de conducere prin dispecer”, a afirmat Ivan, scrie Agerpres.

Acesta a adăugat că funcţionarea sistemul energetic naţional „a împins totul aproape de timpul real”.

„Un exemplu pe care l-am dat în mai multe rânduri şi pe care o să-l dau şi acum se referă la pregătirea funcţionării sistemului. Dacă până acum 15 ani puteai pregăti cu un an de zile înainte cum va funcţiona sistemul în ziua X, acum, pe fondul acesta al regenerabilelor, aflăm cum va funcţiona sistemul în ziua următoare abia la 22:00 (…) Deci lucrurile au evoluat şi au impins totul foarte aproape de timpul real. Este o realitate şi încerc să o comunic, pentru că este o presiune fantastică pe noi cei care conducem sistemul. Dumneavoastră vedeţi investiţii, vedeţi bani, elemente foarte importante, dar noi pe partea cealaltă vedem cum lucrurile devin din ce în ce mai puţin controlabile (…) Trecerea la noile reguli din piaţa de echilibrare, care s-au produs la 1 iulie anul trecut, au însemnat transformări profunde în operarea sistemului şi în piaţă. De aici rezultă dificultatea şi problemele majore cu care ne confruntăm şi pe care încercăm să le reducem ca impact şi ca dumneavoastră, cei care vedeţi date care provin de la Transelectrica, să fie date corecte”, a explicat Virgiliu Ivan.

Teme precum exploatarea gazelor din Marea Neagră, investiţiile în energie şi interconectivitatea sunt abordate, luni, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a evenimentului „Energy Road – Energie la tine acasă”, organizat de News.ro.

Sursa: https://www.economica.net/avertisment-romania-trebuie-sa-evite-situatii-ce-pot-deveni-periculoase-in-sistemul-energetic-transelectrica-cere-o-colaborare-intre-autoritatile-statului-companie-si-den_839507.html

Deschide un Ticket